Cum sa supraviețuiești apocalipsei GDPR

duminică

27

mai


Sunt convins ca GDPR a aparut pentru ca guvernele europene sunt frustrate de succesul companiilor americane ca Faceboook, Amazon, Twitter, Google, eBay etc. Ar vrea sa-i taxeze pentru banii europeni care curg catre conturile lor. Daca nevoia ar fi fost una interna, generata de grija fata de drepturile consumatorului european, amenzile nu ar fi fost atat de absurd de mari si nu ar fi tintit multinationalele (20 milioane de euro sau 4% din cifra globala de afaceri, care e mai mare).

In fine, companiile europene au cheltuit sume uriase pentru a se conforma GDPR, fara a crea niciun fel de valoare adaugata. Mai mult, in cateva zile inainte si dupa 25 mai (intrarea in vigoare a GDPR), milioane de inregistrari din bazele de date ale companiilor europene au devenit inutilizabile, deoarece consumatorii nu au raspuns favorabil cererilor de reinoire a acceptului de pastrare si prelucrare a datelor personale.

Ce e facut, e facut, legea e acolo si va fi greu de schimbat. Ce s-a schimbat?

Abilitatea de a colecta, pastra si utiliza datele personale

Nu mai poti folosi datele clientilor care iti viziteaza site-ul fara sa le spui ce vei face cu ele. Daca iti vine o idee dupa ce ai colectat datele personale, trebuie sa ceri din nou acordul. De exemplu, daca un client si-a dat datele personale când a solicitat o oferta pe site, nu ii poti folosi datele ca sa-i trimiti un newsletter, decat daca el isi da acordul pentru acesta.

Daca vrei sa colectezi datele clientului pentru a-i studia comportamentul de cumparare, trebuie sa-i ceri voie exact pentru asta. In clipa in care unii iti dau si altii nu iti dau voie, studiul tau devine tot mai putin relevant.

Atitudinea tuturor fata de datele personale

Publicul intelege ca i s-a dat o putere noua si asa si este. E de asteptat sa ai probleme uriase daca vrei sa folosesti cold calling, e-mail marketing, direct marketing: o parte dintre tintele campaniei tale iti vor cere sa faci dovada ca ai obtinut datele lor legitim si ar fi bine sa ai aceasta dovada, sau vei avea cu adevarat necazuri!

Cold calling, direct marketing, e-mail marketing sunt ranite de moarte si e foarte posibil sa nu supravietuiasca GDPR.

Ce este de facut?

  1. Reformulati-va strategia de marketing in jurul conceptului de ”Permission Marketing” asa cum a fost elocvent ilustrat de Seth Godin in ”Permission Marketing”, in 1999.
  2. Cereti permisiunea clientilor pentru a le folosi datele si oferiti avantaje palpabile pentru aceasta. De exemplu, o invitatie la o conferinta de afaceri ar putea fi gratuita pentru clientii care isi ofera datele si permisiunea de a fi folosite de catre sponsorii conferintei, in timp ce participantii care vor sa ramana anonimi ar trebui sa plateasca un pret pentru a li se permite accesul la conferinta.
  3. Reimaginati colectarea datelor ca parte din experienta clientului cu produsul, brandul vostru.
  4. Investiti mai mult in marketingul digital si indepartati-va de metodele traditionale bazate pe cold calling.