Ingrozitoarea moarte a Brancovenilor, altfel decat se povesteste

vineri

10

Oct

MoaMoartea lui Constantin Brancoveanu, a primului sau dregator Vacarescu si a fiilor sai este un episod eroic in istoria noastra. Biserica Ortodoxa Romana l-a sanctificat pe domnitorul valah pentru refuzul sau de a renunta la credinta crestina in schimbul vietii.

Este o poveste oribila. Imi face rau sa scriu despre ea, dar nu mai suport sa vad aceasta intamplare ingrozotoare celebrata ca o pagina de aur a istoriei noastre. Eu o consider o poveste macabra, populata de personaje tragice care iau decizii proaste.

Martiriul lui Constantin Brancoveanu a avut loc in 1714. Fusese un diplomat abil, un politician inteligent care stiuse sa influenteze politica Inaltei Porti si a Imperiului Habsburgic deopotriva, sa manipuleze numiri de domni si inalti dregatori. Penduland mereu intre Inalta Poarta si Habsburgi, el reusise pana atunci nu numai sa isi pastreze tronul, dar sa fie confirmat ca domnitor al Tarii Romanesti pe viata. Brancoveanu patrona o retea de informatori care il avizau cu privire la intentiile marilor puteri, ale domnitorilor Transilvaniei si Moldovei, despre intrigile si luptele de putere.

Arestarea lui este greu de inteles in acest context. Desi stia ca pozitia lui e fragila si se ocupase sa-si asigure la nevoie fuga din Tara Romaneasca, mazilirea il ia complet prin surprindere si nu reuseste sa-si salveze niciun membru al familiei.

Mazilirea lui este masura decaderii Tarii Romanesti. La o suta de ani de la magnificele victorii ale lui Mihai Viteazu si ale lui Radu Serban, Tara Romaneasca este o anexa complet subjugata de otomani, in care domnitorul poate fi detronat si arestat de un capugiu insotit de o mica escorta. Mai mult, cand Capugiul Mustafa-Aga, un prieten al domnitorului, ii comunica vestea mazilirii si arestarii, Brancoveanu este incredintat inspre paza boierilor si noului domn, Stefan Cantacuzino, alt prieten. Acestia il pazesc si o parte dintre ei il insotesc pana la frontiera, in drum spre Istanbul. Departe de a sarbatori plecarea domnitorului, sentimentul general este de neputinta si disperare.

Acesta este tabloul unei tari inrobite, ingenuncheate, anihilate. Asta era tara in care domnise Constantin Brancoveanu, nu ca voievod, ci ca un simplu salariat al turcilor, o sluga prea plecata, un simplu executant demis pentru uneltiri. Stiu ca suna revoltator, dar asta era situatia in fapt, n-am creat-o eu, doar spun lucrurilor pe nume.

In fine, nu cunoastem exact imprejurarile mortii lui, avem doar relatari ale unor calatori, dupa cum observa Nicolae Iorga: „[c]ea maĭ mare parte din ceĭ ce cunosc catastrofa tragică a familieĭ fericite a luĭ Brâncovénu nu bănuesc că ceea ce ni se dă ca istoria acesteĭ drame nu e alta decât un mosaic de scirĭ [știri, n.m.] pestrițe, luate de la fel de fel de isvóre de a doua mână: scurte mărturiĭ de călĕtorĭ, povestirĭ tărḑiĭ [târzii, n.m.]”

Nu stim deci cu exactitate daca chiar li s-a facut oferta de a ramane in viata si a fi eliberati daca renunta la crestinism si imbratiseaza credinta musulmana. Daca este insa adevarat (ce barbarie!) refuzul domnitorului cu pretul vietii sale, a celor 4 fii ai sai si ai credinciosului lui vistiernic mi se pare expresia unui fanatism religios.

Sa fim seriosi, daca zici ca accepti Islamul nu inseamna ca si crezi asta. Oare chiar nu merita sa-si salveze viata sa, a lui Vacarescu si a fiilor sai? Care dintre noi, parinti fiind nu ar fi facut-o? Pana la urma, nu trebuia decat sa scape din puterea Portii si sa se dedice luptei impotriva otomanilor, sa traiasca pentru a mai lupta inca o zi. In opinia mea, util este sa lupti, nu sa mori.

Veti spune ca acest targ ar fi intinat demnitatea neamului romanesc. Serios? Care demnitate, demnitatea unei tari reduse la conditia unui detinut, tara care asistase neputincioasa la arestarea lui? Chiar era nevoie de sacrificiul inutil al acestor oameni? Daca e sa fim mandri, n-avem cu ce? Chiar era nevoie de acest masacru absurd?

Cat fanatism iti trebuie ca sa asisti la masacrarea celor 4 fii ai tai?

Mie mi-e rusine si greata de martiriul lui Brancoveanu. Daca as putea, as sterge povestea asta din cartea de istorie. E pe acelasi nivel cu alte povesti revoltatoare din Biblie: sacrificiul nefinalizat al fiului de catre Abraham, oferirea fiicelor sale pentru a fi violate de catre Lot si alte porcarii de acelasi gen inspirate de fanatismul religios.

Gamification, crestinism si locurile de munca ale viitorului

sâmbătă

28

Dec

gamification and behavioral economicsMax Weber remarca in Etica Protestanta si Spiritul Capitalismului contributia protestantismului la dezvoltarea capitalismului. Conform lui Weber, dogma protestanta a fost favorabila capitalismului prin concepte precum „salvarea prin munca”, predeterminarea (daca destinul tau e sa fii sarac, sau bogat, atunci e voia lui Dumnezeu si nu poti contesta) si mandatul de a economisi si a reinvesti in dezvoltare si nu in consum. Etica protestanta favoriza capitalismul, spre deosebire de etica catolica sau de religii precum budismul sau islamismul. Asta explica de ce capitalismul s-a dezvoltat mai intai in Anglia, Tarile de Jos si Germania, inainte sa se intinda in tarile catolice.

Ideea noastra despre munca are la baza ideile religioase, iar asta este adanc inradacinat in cultura noastra. Munca trebuie sa fie munca, adica grea, neplacuta. Ma rog, ai putea merge la serviciu sa te distrezi, dar asta inseamna ca nu muncesti si vei fi dat afara, ceea ce e bine, pentru ca esti un lenes lipsit de responsabilitate. Suferi acum, pentru a obtine iertarea pacatelor si accesul in paradisul vesnic.

Problema este ca suntem programati sa evitam ceea ce nu ne place si sa cautam lucrurile care ne plac. Asa functioneaza creierul nostru, asta e chimia.

Acesta este motivul pentru care facem prost si de mantuiala ceea ce nu ne place, iar dupa aceea suntem nefericiti. Acesta este motivul pentru care dezvoltam adictie pentru lucrurile care ne plac, care ne fac placere. Asta e motivul pentru care nu incerci sa excelezi intr-un domeniu in care nu simti placere. Doctrina suferintei esueaza lamentabil in toate privintele.

Adevaratii campioni la tenis sunt fost copii pasionati de tenis. Bill Gates a fost mai intai un pusti pasionat de programare si abia apoi a devenit fondatorul Microsoft. Steve Jobs i-a scris lui Bill Hewlett in copilarie pentru a-i cere componente de computer, pentru hobby-ul sau in domeniul, da in domeniul computerelor.

Majoritatea initiativelor dintr-o companie esueaza complet sau partial: introducerea managementului calitatii, introducerea ERP, CRM, programe de crestere a calitatii sau creativitatii etc. De ce? Pentru ca sunt gandite ca munca, adica plictisitoare, aride, neplacute si oamenii le evita.

Gamification, adica utilizarea elementelor de design ale jocurilor pe computer pentru rezolvarea problemelor nelegate de computere, umple cosul de gunoi cu filosofia religioasa a salvarii prin suferinta. Utilizand gamification, recunoastem modul in care functioneaza creierul uman si ii dam utilizatorului placere prin modul in care proiectam munca, pentru ca el sa ne dea in schimb creativitate, munca nenormata, pasiune, dedicare excelenta intelectuala.

Locul de munca al viitorului nu este un loc de ispasire al unei vini inventate, ci un loc in care oamenii sa se simta bine, sa lucreze cu placere, sa fie creativi si foarte, foarte productivi.

God is not Great, but Hitch was!

sâmbătă

17

Dec

Cristhopher Hitchens a murit! Ieri am fost trist din cauza asta.

De ce l-am iubit pe marxistul asta, eu un om de dreapta?

Hitch, cum il alintau prietenii a fost un om de o inteligenta patrunzatoare, un spirit viu. Hitch nu a trecut pur si simplu prin viata, lasand o urma efemera ca majoritatea dintre noi. Hitch nu a facut valuri ca o barca, ci a rasturnat brazda ca un tractor greu, cu sute de cai putere sub capota.

Hitch nu putea fi prostit cu tampeniile care mergeau chiar la cei mai sceptici dintre noi. Pe el nu l-a prostit legenda cusuta cu ata alba a Maicii Tereza, nici viata fabricata de altii a Printesei Diana, nici alura de om de stat a lui Henry Kissinger, nici casnicia cu alura de mezalianta a Clintonilor s.a.m.d. Am admirat mereu aceasta capacitate de a vedea dincolo de propaganda, lipsa lui de apetit pentru argumentele fabricate si povestile inventate pentru marele public. Citeste mai mult

Ideologiile limiteaza creativitatea

sâmbătă

5

Noi

Ideologiile sunt idei despre viata, scopuri, obiective si actiuni care sunt acceptabile pentru atingerea scopurilor. Ideologiile sunt reprezentari ale vietii, economiei, politicii, sensului existentei noastre etc.

Ne raportam la ideologii: suntem de dreapta sau de stanga, ecologisti, nationalisti, internationalisti, rasisti, credinciosi, atei, monetaristi, keynesisti, feministi etc.

Daca nu esti un dobitoc e imposibil sa nu-ti pui intrebari legate de sensul vietii, de locul tau pe planeta si in univers, de raporturile cu statul, de existenta unei divinitati s.a.m.d. Ideologiile sunt retete gata create de altii, care te ajuta sa te ancorezi in conceptii definite si care te scutesc de sarcina coplesitoare de a-ti raspunde la toate intrebarile.

Adeziunea la o ideologie vine insa cu o pereche de ochelari de cal. Tindem sa interpretam apoi toate informatiile pe care le primim prin prisma ideologiei la care am aderat. Realitatea se vede deformat prin ochelarii ideologiei. Sunt intrebari la care nu mai cautam raspunsurile, pentru ca ideologia ni le pune la dispozitie si ne indeamna sa le credem fara a le cerceta validitatea. Citeste mai mult

Un experiment socant cu privire la moralitatea derivata din religie

sâmbătă

15

Oct

Ideile noastre despre bine si rau stau la baza sistemului nostru de valori. De unde vine aceasta morala, este o intrebare al carei raspuns obisnuit este: religia. Eu nu sunt de acord, dar iata ce se intampla cand religia se interpune intre ideile noastre despre bine si rau.

Citind cartea „The God Delusion” de Richard Dawkins, am dat de un experiment cutremurator, realizat de profesorul israelian George Tamarin in anul 1966. Am fost atat de impresionat, incat am tradus descrierea experimentului si v-o redau mai jos:

În 1966 George Tamarin realizat studiul de mai jos. El a prezentat la mai mult de o mie de elevi israelieni, cu varste cuprinse intre opt si paisprezece ani, povestea bătăliei Ierihonului din Cartea lui Iosua: Citeste mai mult