Taxarea progresivă descurajează munca și creșterea economică

marți

12

feb.

Taxarea progresivă descurajează munca și creșterea economică, conduce la stagnare economică, fuga capitalului, scăderea inovației, scăderea competiției în economie și lipsirea de șanse a tuturor membrilor societății.

”E practicată în majoritatea statelor dezvoltate”

O greșeală împărtășită de mulți nu devine adevăr. Statele care au taxare progresivă sunt caracterizate de creștere economică mică. 2%-3% creștere reală a PIB sunt considerate succese remarcabile, votabile, în aceste state.

”Contribuie la nivelarea inegalităților sociale”

Acest argument este aritmetic corect, pentru că taxarea progresivă colectează tot mai mult de la cei care câștigă mai mult, așa încât rezultatul logic este reducerea disparității veniturilor. În realitate, legislațiile fiscale permit tot felul de deduceri, consultanții fiscali competenți au tot felul de scheme legale sau mai puțin legale de evitare a taxării, așa încât cei mai bogați dintre cetățeni reușesc întotdeauna să evite plafonarea veniturilor lor. La nevoie își mută domiciliul în țări cu regim fiscal mai favorabil, așa cum s-a întâmplat în Franța, după reformele fiscale eșuate ale președintelui Francoise Hollande.

Consecința directă imediată este că taxarea progresivă limitează creșterea economică, care este la rândul său cea mai bună armă pentru combaterea sărăciei. Astfel, taxarea progresivă ține mai mulți cetățeni în zona de dependență față de programele sociale ale statului.

3 cazuri de taxare: două progresive și unul ”flat tax”

Pentru a înțelege cum funcționează taxarea progresivă, v-am pregătit 3 situații de taxare pentru un cetățean american care câștigă 1 million de euro în SUA, în 2019 și nu beneficiază de nici un fel de deduceri:

  1. Cazul No. 1: taxare cu cotă unică, 16%.
    1. Taxe plătite: 160.000 US$
    2. Venit net: 840.000 US$
  2. Cazul no. 2: taxare progresivă, taxele în vigoare în SUA pentru un venit de 1 million US$, fără deduceri fiscale:
    1. Taxe plătite: 335.688 US$
    2. Venit brut: 664.312 US$
  3. Cazul no. 3: Taxare progresivă, taxe conform planului democratei Alexandra Ocasio Cortez, limită superioară 70%
    1. Taxe plătite: 637.807 US$
    2. Venit brut: 362.193 US$
  • Cazul 1, taxare în vigoare, SUA
Tax rateSingleinterval inferiorinterval superior
10%Up to $9,52509525952.5
12%$9,526 to $38,7009526387003500.88
22%$38,701 to $82,50038701825009635.78
24%$82,501 to $157,5008250115750017999.76
32%$157,501 to $200,00015750120000013599.68
35%$200,001 to $500,000200001500000104999.7
37%$500,001 or more500001184999.6
Total taxe335687.9 (34%)
  • Cazul no. 2, taxare conform propunerilor Alexandrei Ocasio Cortez
Tax rateSingleinterval inferiorinterval superior
19%Up to $9,525095251809.75
23%$9,526 to $38,7009526387006651.672
42%$38,701 to $82,500387018250018307.982
46%$82,501 to $157,5008250115750034199.544
61%$157,501 to $200,00015750120000025839.392
67%$200,001 to $500,000200001500000199499.335
70%$500,001 or more500001351499.297
Total taxe637806.972 (64%)

Ok, să zicem că sunteți în situația cetățeanului care poate câștiga 1 milion US$/an. În cazul cotei unice de 16%, oricât de mult ași câștiga, veți plăti aceeași sumă. Asta nu înseamnă că banii vor avea aceeași valoare pentru Dvs. Există o lege, care se numește legea diminuării utilității marginale, sau Prima Lege a lui Gossen, care arată că utilitatea scade cu fiecare unitate suplimentară. Foarte pe scurt, primii 50 kUS$/an sunt cei mai importanți, pentru că asigură supraviețuirea individului în condiții mai mult decât decente, următorii 50 kUS$ îl vor face să trăiască chiar bine, în clasa de mijloc etc. Fiecare nouă unitate de 50 kUS$ va prezenta mai puține beneficii pentru individ decât cele anterioare. Utilitatea celei de a doua vacanțe/an e mai mică decât a primeia, de exemplu.

Prin urmare, chiar cu o cotă unică, dorința individului de câștig suplimentar suferă oricum o diminuare odată cu creșterea veniturilor.

În situațiile 2 și 3, taxarea progresivă, pe lângă efectul natural al diminuării utilității marginale a veniturilor suplimentare, taxarea introduce un element de descurajare suplimentar, diminuând drastic veniturile pe măsură ce câștigul brut crește. În felul acesta, individul va simți o scădere drastică a dorinței de a trece în categoria următoare de taxare. Dacă analizați tabelele de mai sus, veți observa că ultima categorie de venit, peste 500.001 US$, este taxata cel mai mult, cu 37% în primul caz și 70% în al doilea.

Reținerea de la obținerea de câștiguri suplimentare, mutarea în regiuni sau țări cu taxare mai favorabilă, exploatarea deducerilor de orice fel și chiar evaziunea fiscală sunt comportamente de masă atunci când nivelul taxării progresive crește la nivelurile propuse de democrata AOC. Deși poate părea o veste bună pentru egalitatea socială, asta înseamnă investiții care nu se mai fac, locuri de muncă care nu se mai crează, consum de bunuri și servicii care nu are loc, pe scurt stagnare economică și blocarea celor cu venituri mici într-o lume cu mai puține oportunități.

Scenariul cel mai probabil în cazul taxării progresive, este reținerea de la a câștiga mai mulți bani, pentru a nu intra în cea mai mare categorie de taxare. Dacă milionarul nostru renunță să mai câștige 500.000 US$ în cazul 1 și se limitează la 200.000 US$ în cazul 2, sau mută aceste venituri într-o țară sau industrie în care nu este taxat brutal, veniturile statului scad la 150.688 US$ în cazul 1 sau 86.808 US$ în cazul 2. Asta înseamnă nu numai încasări bugetare mai mici din impozitul pe venit, dar și din impozitul pe circulația mărfurilor (americanii nu au TVA) pentru consumuri care nu se realizează.

Ideea politicienilor de stânga că bogații vor continua să muncească la fel de mult și să-și declare veniturile în aceeași țară indiferent de nivelul taxării este contrazisă de logică și de observațiile empirice.

Contractul social și nevoia de bogați

Societatea noastră are nevoie de un contract social între bogați și restul cetățenilor, dar unul acceptat de ambele părți. Bogații trebuie să contribuie mai mult, ceea ce se întâmplă oricum în scenariul cotei unice, pentru că o cotă unică aplicată unei sume mari, înseamnă mai mult decât o cotă progresivă aplicată unei sume mici.

În schimbul unei taxări suportabile, bogații își vor dedica energia dezvoltării afacerilor și nu evaziunii fiscale sau lobby-ului politic, în timp ce restul populației se va bucura de oportunitățile create de aceștia.

O societate liberă și concurențială are nevoie nu numai de bogați, ci și de perspectiva oricărui cetățean de a se îmbogăți prin inițiativă, inovație și muncă. Oricât de mult ne-ar roade uneori invidia, avem nevoie de concetățenii noștri cu spirit antreprenorial, gata să riște, să inoveze, să eșuezi și să o ia de la început. Ei sunt esențiali și indispensabili pentru progresul unei societăți libere și încercarea de a le impune cu forța scheme de taxare punitive se va întoarce împotriva întregii societăți.

Cum sa supraviețuiești apocalipsei GDPR

duminică

27

mai


Sunt convins ca GDPR a aparut pentru ca guvernele europene sunt frustrate de succesul companiilor americane ca Faceboook, Amazon, Twitter, Google, eBay etc. Ar vrea sa-i taxeze pentru banii europeni care curg catre conturile lor. Daca nevoia ar fi fost una interna, generata de grija fata de drepturile consumatorului european, amenzile nu ar fi fost atat de absurd de mari si nu ar fi tintit multinationalele (20 milioane de euro sau 4% din cifra globala de afaceri, care e mai mare).

In fine, companiile europene au cheltuit sume uriase pentru a se conforma GDPR, fara a crea niciun fel de valoare adaugata. Mai mult, in cateva zile inainte si dupa 25 mai (intrarea in vigoare a GDPR), milioane de inregistrari din bazele de date ale companiilor europene au devenit inutilizabile, deoarece consumatorii nu au raspuns favorabil cererilor de reinoire a acceptului de pastrare si prelucrare a datelor personale.

Ce e facut, e facut, legea e acolo si va fi greu de schimbat. Ce s-a schimbat?

Abilitatea de a colecta, pastra si utiliza datele personale

Nu mai poti folosi datele clientilor care iti viziteaza site-ul fara sa le spui ce vei face cu ele. Daca iti vine o idee dupa ce ai colectat datele personale, trebuie sa ceri din nou acordul. De exemplu, daca un client si-a dat datele personale când a solicitat o oferta pe site, nu ii poti folosi datele ca sa-i trimiti un newsletter, decat daca el isi da acordul pentru acesta.

Daca vrei sa colectezi datele clientului pentru a-i studia comportamentul de cumparare, trebuie sa-i ceri voie exact pentru asta. In clipa in care unii iti dau si altii nu iti dau voie, studiul tau devine tot mai putin relevant.

Atitudinea tuturor fata de datele personale

Publicul intelege ca i s-a dat o putere noua si asa si este. E de asteptat sa ai probleme uriase daca vrei sa folosesti cold calling, e-mail marketing, direct marketing: o parte dintre tintele campaniei tale iti vor cere sa faci dovada ca ai obtinut datele lor legitim si ar fi bine sa ai aceasta dovada, sau vei avea cu adevarat necazuri!

Cold calling, direct marketing, e-mail marketing sunt ranite de moarte si e foarte posibil sa nu supravietuiasca GDPR.

Ce este de facut?

  1. Reformulati-va strategia de marketing in jurul conceptului de ”Permission Marketing” asa cum a fost elocvent ilustrat de Seth Godin in ”Permission Marketing”, in 1999.
  2. Cereti permisiunea clientilor pentru a le folosi datele si oferiti avantaje palpabile pentru aceasta. De exemplu, o invitatie la o conferinta de afaceri ar putea fi gratuita pentru clientii care isi ofera datele si permisiunea de a fi folosite de catre sponsorii conferintei, in timp ce participantii care vor sa ramana anonimi ar trebui sa plateasca un pret pentru a li se permite accesul la conferinta.
  3. Reimaginati colectarea datelor ca parte din experienta clientului cu produsul, brandul vostru.
  4. Investiti mai mult in marketingul digital si indepartati-va de metodele traditionale bazate pe cold calling.

Acordul de la Paris, o solutie naiva la o problema reala

duminică

4

iun.

Incalzirea globala, influentata de factori antropogenici

Cand eram copil aveam un acvariu. Periodic mergeam 2 km pana la o casa care avea fantana. Luam apa de la fantana si apoi o caram cu doua bidoane mari pana acasa. Apa de la chiuveta avea clor si preferam sportul acesta altor metode de inlaturare a clorului. Aceasta experienta m-a facut sa cred ca suntem ca pestii intr-un acvariu. Un acvariu mare, dar limitat. Prin urmare orice acumulare de substante nocive va otravi „acvariul”, in cazul nostru Planeta.

Este Imposibil sa te uiti la cresterea continutului de CO2 si metan in atmosfera si sa te gandesti ca nu va avea nici o consecinta.

Lumea noastra functioneaza cu combustibili fosili. Combustibilii fosili sunt bioxidul de carbon extras de vegetatie acum milioane de ani si depozitat in subsol. Arzand combustibili fosili, inversam un proces care a durat milioane de ani, de extragerea a CO2 din atmosfera. Daca vrem sa stim cum va fi clima la 500 ppm CO2 in atmosfera, putem sa consultam dovezile despre perioadele respective. Ma rog, nu e vesel, dar viata e posibila, inclusiv civilizatia umana. In trecut, concentratia de CO2 a variat intre 180 ppm (in timpul glaciatiunilor) si 7000 ppm (in timpul Cambrianului).

OK, am stabilit (eu, dupa mai multe lecturi) ca emisiile de gaze de sera provenind de la arderea combustibilor fosili si de la cresterea animalelor sunt responsabile de schimbarea climei.

Avand in vedere cele de mai sus, o actiune globala care sa conduca la scaderea emisiilor poluante este imperios necesara.

Acordul de la Paris, o solutie naiva

Din pacate, prevederile Acordului de la Paris reprezinta o solutie naiva la o problema reala. Tarile in curs de dezvoltare au negociat crancen si au obtinut o gramada de concesii in temeiul unei pretinse dreptati istorice. Tarile dezvoltate vor purta greul bataliei pentru mediu, vor reduce poluarea cel mai mult si vor finanta tarile mici si cele in curs de dezvoltare pentru a se alatura efortului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera.

China a obtinut practic dreptul de a se apuca de treaba mai tarziu, desi este cel mai mare poluator al Planetei si polueaza mai mult pe unitatea de PIB decat tarile cu care se compara deja economic.

Acordul e o insiruire de bune intentii si de angajamente. Dupa cum stim natura umana, majoritatea tarilor vor produce doar prezentari PPT si grafice in care isi vor prezenta strategiile, fara nicio intentie reala de a pune in practica Acordul de la Paris. Free-ridding va fi strategia majoritatii tarilor, intarita de faptul ca fraierii din tarile dezvoltate chiar vor incerca sa respecte acordul. Rezultatul va fi ca industriile poluatoare vor continua sa plece din tarile occidentale catre cele in curs de dezvoltare.

Aici are Trump dreptate: acordul va conduce la dezindustrializarea si mai accentuata a vestului. Asta e o problema. Cum vei mai putea purta vreun razboi cu toate otelariile in China?

In fine, rezultatul unei munci partiale va fi unul partial, adica o reducere cu totul insuficienta a emisiilor de gaze cu efect de sera.

Nu cred in solutiile care se bazeaza pe guverne si pe vointa politica.

Daca vrem sa rezolvam aceasta problema, solutia trebuie sa fie una de piata, economica si nu politica.

Daca demagogii de sefi de state care au negociat Acordul de la Paris vroiau o solutie adevarata, atunci cadeau de acord ca toate tarile sa:

  1. Sa adopte un impozit global asupra combustibililor fosili si asupra carnii de vita, responsabile de majoritatea emisiilor. Valoarea acestui impozit trebuia sa fie egala in toate tarile, iar veniturile sa revina fiecarui guvern.
  2. Marfurile provenind din tari care nu respecta impozitul amintit mai sus ar urma sa fie taxate suplimentar in vama, asa incat nicio tara care este tentata de „free ride” sa nu ramana nepedepsita, iar comportamentul sa nu devina contraproductiv.
  3. Valoarea taxei ar urma sa creasca gradual, la fel in toate tarile, asa incat pe masura ce combustibilii fosili sunt scumpiti, sursele alternative sa devina mai atragatoare.

Daca nu vom fi in stare sa gasim o solutie de piata libera si ne vom baza pe guverne, atunci problema nu va fi rezolvata prea curand. De fapt, va fi rezolvata, dar dupa 2065. Omenirea este prognozat sa ajunga la numarul maxim de populatie intre 2060-2065, dupa care va incepe sa scada. Asta ar fi o solutie.

O alta solutie ar fi epuizarea combusitbililor fosili, care se va intampla oricum prin 2100. Cum va arata linia tarmului atunci, e alta poveste si de fapt nu stim, deoarece clima este un sistem atat de complex incat nu reusim cu adevarat sa facem prognoze serioase.

Daca as fi in locul lui Trump si as avea curaj sa ma iau de piept cu toti sefii de state care au semnat literatura aia de la Paris, as denunta acordul si i-as invita sa hotarasca ceva cu adevarat eficient, ca propunerea mea de mai sus.

Cum ne fura guvernul fara macar sa o ascunda

vineri

2

ian.

abuz de putereE de notorietate ca guvernul ne fura, doar ca unii cetateni nu realizeza acest lucru.

Anul acesta insa guvernul a ales sa nu disimuleze furtul in niciun fel, a ales sa ne fure cu ochii deschisi.

Prevederile din codul fiscal favorizeaza impunerea unui curs de calcul al accizelor artificial. Anul acesta cursul ar fi trebuit sa fie mai mic decat in 2014, dar mai mare decat prognoza cursului de schimb al euro pentru anul viitor. Anul trecut cursul a fost stabilit tot arbitrar, la o valoare aberanta, niciodata inregistrata. Cum valoarea calculata a cursului aberant de anul acesta era mai mica decat aberatia de anul viitor, ramane cursul de anul trecut, ceea ce permite guvernului sa clameze ca nu se schimba taxele.

Pe scurt, accizele se vor calcula la 4,73 lei pentru un euro (articol detaliat aici).

Bugetul de anul viitor a fost insa calculat tinand cont de o valoare prognozata a euro de 4,42 lei (aticol aici).

Adica guvernul prognozeaza un curs de 4,42 lei pentru 1 euro, dar stabileste un curs de 4,73 lei pentru calculul impozitelor percepute contribuabililor. Daca asta nu e escrocherie, ce e?

Acest guvern ne escrocheaza si ne crede prosti.

Ingrozitoarea moarte a Brancovenilor, altfel decat se povesteste

vineri

10

oct.

MoaMoartea lui Constantin Brancoveanu, a primului sau dregator Vacarescu si a fiilor sai este un episod eroic in istoria noastra. Biserica Ortodoxa Romana l-a sanctificat pe domnitorul valah pentru refuzul sau de a renunta la credinta crestina in schimbul vietii.

Este o poveste oribila. Imi face rau sa scriu despre ea, dar nu mai suport sa vad aceasta intamplare ingrozotoare celebrata ca o pagina de aur a istoriei noastre. Eu o consider o poveste macabra, populata de personaje tragice care iau decizii proaste.

Martiriul lui Constantin Brancoveanu a avut loc in 1714. Fusese un diplomat abil, un politician inteligent care stiuse sa influenteze politica Inaltei Porti si a Imperiului Habsburgic deopotriva, sa manipuleze numiri de domni si inalti dregatori. Penduland mereu intre Inalta Poarta si Habsburgi, el reusise pana atunci nu numai sa isi pastreze tronul, dar sa fie confirmat ca domnitor al Tarii Romanesti pe viata. Brancoveanu patrona o retea de informatori care il avizau cu privire la intentiile marilor puteri, ale domnitorilor Transilvaniei si Moldovei, despre intrigile si luptele de putere.

Arestarea lui este greu de inteles in acest context. Desi stia ca pozitia lui e fragila si se ocupase sa-si asigure la nevoie fuga din Tara Romaneasca, mazilirea il ia complet prin surprindere si nu reuseste sa-si salveze niciun membru al familiei.

Mazilirea lui este masura decaderii Tarii Romanesti. La o suta de ani de la magnificele victorii ale lui Mihai Viteazu si ale lui Radu Serban, Tara Romaneasca este o anexa complet subjugata de otomani, in care domnitorul poate fi detronat si arestat de un capugiu insotit de o mica escorta. Mai mult, cand Capugiul Mustafa-Aga, un prieten al domnitorului, ii comunica vestea mazilirii si arestarii, Brancoveanu este incredintat inspre paza boierilor si noului domn, Stefan Cantacuzino, alt prieten. Acestia il pazesc si o parte dintre ei il insotesc pana la frontiera, in drum spre Istanbul. Departe de a sarbatori plecarea domnitorului, sentimentul general este de neputinta si disperare.

Acesta este tabloul unei tari inrobite, ingenuncheate, anihilate. Asta era tara in care domnise Constantin Brancoveanu, nu ca voievod, ci ca un simplu salariat al turcilor, o sluga prea plecata, un simplu executant demis pentru uneltiri. Stiu ca suna revoltator, dar asta era situatia in fapt, n-am creat-o eu, doar spun lucrurilor pe nume.

In fine, nu cunoastem exact imprejurarile mortii lui, avem doar relatari ale unor calatori, dupa cum observa Nicolae Iorga: „[c]ea maĭ mare parte din ceĭ ce cunosc catastrofa tragică a familieĭ fericite a luĭ Brâncovénu nu bănuesc că ceea ce ni se dă ca istoria acesteĭ drame nu e alta decât un mosaic de scirĭ [știri, n.m.] pestrițe, luate de la fel de fel de isvóre de a doua mână: scurte mărturiĭ de călĕtorĭ, povestirĭ tărḑiĭ [târzii, n.m.]”

Nu stim deci cu exactitate daca chiar li s-a facut oferta de a ramane in viata si a fi eliberati daca renunta la crestinism si imbratiseaza credinta musulmana. Daca este insa adevarat (ce barbarie!) refuzul domnitorului cu pretul vietii sale, a celor 4 fii ai sai si ai credinciosului lui vistiernic mi se pare expresia unui fanatism religios.

Sa fim seriosi, daca zici ca accepti Islamul nu inseamna ca si crezi asta. Oare chiar nu merita sa-si salveze viata sa, a lui Vacarescu si a fiilor sai? Care dintre noi, parinti fiind nu ar fi facut-o? Pana la urma, nu trebuia decat sa scape din puterea Portii si sa se dedice luptei impotriva otomanilor, sa traiasca pentru a mai lupta inca o zi. In opinia mea, util este sa lupti, nu sa mori.

Veti spune ca acest targ ar fi intinat demnitatea neamului romanesc. Serios? Care demnitate, demnitatea unei tari reduse la conditia unui detinut, tara care asistase neputincioasa la arestarea lui? Chiar era nevoie de sacrificiul inutil al acestor oameni? Daca e sa fim mandri, n-avem cu ce? Chiar era nevoie de acest masacru absurd?

Cat fanatism iti trebuie ca sa asisti la masacrarea celor 4 fii ai tai?

Mie mi-e rusine si greata de martiriul lui Brancoveanu. Daca as putea, as sterge povestea asta din cartea de istorie. E pe acelasi nivel cu alte povesti revoltatoare din Biblie: sacrificiul nefinalizat al fiului de catre Abraham, oferirea fiicelor sale pentru a fi violate de catre Lot si alte porcarii de acelasi gen inspirate de fanatismul religios.