Un program de creștere a agilității în piața muncii

duminică

25

aug.

Hypertalk meeting, screenshot al paginii de web care descrie produsul

Piața muncii din România a devenit de-a dreptul sălbatică: angajatorii luptă să-și păstreze angajații, iar recruiterii încearcă să sufle literalmente candidații cât de cât valoroși de sub nasul competiției.

Dacă întrebi majoritatea directorilor de resurse umane cât de agili sunt în recrutare, majoritatea îți vor spune că da, se mișcă repede, dar nu este așa. Spun asta din loialitate pentru compania lor și pentru că recrutarea este în subordinea lor.

Dacă îi duci însă într-o zonă de confort, îți vor picta o cu totul altă imagine: nu numai că nu se simt agili, dar se simt depășiți de rapididtatea cu care se petrec bătăliile pentru candidați.

Pe de o parte se simt trădați de organizația lor în cursa de ștafetă la care participă împotriva competiției: mangerii departamentelor pentru care recrutează sunt lenți și nepregătiți pentru a recunoaște și angaja candidații valoroși. Prea des pierd candidații pentru că nu îi invită suficient de repede la interviu, sau pentru că îi sperie sau dezgustă cu atitudinea lor. Prea des aceștia se văd ca pe un element de filtrare a candidaților, în loc să se vadă în rolul unui impresar de talente.

Timp de 2 ani am coordonat un departament de recrutare. Confruntați cu această situație a pieței muncii, a trebuit să găsim soluții. Dintre cele mai eficace au fost următoarele:

  1. Automatizarea procesului de recrutare. Este bine să folosiți o soluție informatică tip Applicant Tracking System, ca să creșteți productivitatea recuiterilor și trasabilitatea proceselor de recrutare.
  2. Utilizarea interviurilor video și telefonice ori de câte ori este posibil, mai ales în etapele inițiale ale procesului de recrutare. Este o măsură care poate câștiga zile întregi față de metoda interviului la sediul recruiterului.
  3. Alinierea cu managerul angajator, care trebuie să înteleagă situația din piața muncii, nevoia de rapiditate și faptul că trebuie să-și vândă poziția deschisă candidatului.
  4. Testarea continuă a atractivității pachetului salarial propus candidatului și flexibilitate maximă în modificarea acestuia atunci când ajungeam la concluzia că nu este destul de atractiv.

Recent am găsit o aplicație care poate ajuta un departament de recrutare sau o agenție de recrutare să facă un salt calitativ în ce privește derularea rapidă a interviurilor, inclusiv interviurile cu managerii angajatori.

Este vorba despre platforma HyperTalk, căreia îi voi dedica un review pe îndelete săptămâna viitoare.

10 prevederi care nu trebuie să lipsească din contractul de achiziție a unei soluții software românești

luni

22

iul.

Ghid de supraviețuire pentru cumpărătorii de soluții software românești

Sunt un mare fan al soluțiilor software românești, dar acest articol nu este pentru a-i încuraja pe dezvoltatorii români de aplicații, ci pentru a-i învăța pe clienți ce și cum să cumpere.

Să zicem că ai decis să cumperi o soluție software fabricată în România pentru compania ta. Felicitări! Uite însă la ce trebuie să ai grijă:

  1. Drepturi de proprietate. Soluția poate avea înglobate programe software care nu sunt dezvoltate de producătorul soluției. Insistă ca furnizorul să scrie clar în contractul cu tine că:
    1. Deține toate drepturile de proprietate ale componentelor aplicației, sau deține licențele necesare pentru redistribuire.
    2. Își asumă responsabilitatea și costurile generate de orice dispută ar putea avea cu producătorii componentelor utilizate.
  2. Costurile viitoare de mentenanță, upgrade și servicii. Trebuie să înțelegi că odată instalată soluția ești într-o mare măsură prizonierul relației cu fabricantul. Dacă acesta hotărăște să crească subit costul mentenanței sau al serviciilor suplimentare pe care le poți solicita, atunci nu vei putea să te opui. Alternativa va fi înlocuirea sistemului, ceea ce poate fi catastrofal din punct de vedere al costurilor și al perturbării operațiunilor companiei tale. Soluția este să prevezi în contract un mecanism de ajustare a prețurilor predictibil (legi mentenanța de inflație și manopera de variația salariului mediu in IT, de exemplu). Atenție și la upgrade: nu vrei să fii forțat să faci plăți neprevăzute pentru versiuni superioare ale aplicației!
  3. Reputația. NU cumpăra niciodată o aplicație scumpă și vitală pentru compania ta înainte să verifici reputația furnizorului. Uită-te cine sunt clienții companiei și dă câteva telefoane. Vorbește cu cei implicați în administrarea sistemului și relația cu producătorul. Fă o verificare și on-line cu privire la cauze pe rolul tribunalelor între fabricant și clienți. Un fabricant care are deschise multe procese cu clienții trebuie investigat mai atent.
  4. Calitatea documentației și a help-ului. Cereți din etapa de demo să vedeți help-ul contextual. Comparați help-ul cu ceea ce vedeți pe ecran, pentru a verifica dacă acesta este ținut la zi. E o meteahnă veche ca help-ul să fie cu câțiva ani în urmă la soluțiile românești (și nu numai românești). Cereți manualul de utilizare și comparați-l cu aplicația, ca să nu aveți surprize ulterior. Menționați în contract că furnizorul se obligă să întrețină la zi help-ul și documentația de utilizare.
  5. Integrarea cu alte soluții. Am văzut numeroase situații în care furnizorul unei aplicații s-a opus integrării cu o altă soluție software. Menționați în contract că se obligă să ofere API și să permită integrarea cu o altă soluție. Atenție să nu lăsați deschisă posibilitatea ca integrarea să se facă numai cu asistența lor și cu costuri stabilite de ei, pentru că s-ar putea să nu vă placă factura pe care o veți primi!
  6. Proprietatea asupra datelor. Chiar dacă aplicația vă este doar licențiată, datele sunt proprietatea Dvs. Trebuie să scrie clar în contract că datele vă aparțin și că programul are capacitatea de a le salva într-un format care să poată fi apoi citit și cu o altă aplicație. Altfel, riscați ca atunci când schimbați aplicația producătorul să vă ceară bani pentru exportul de date necesar pentru preluarea de noua aplicație.
  7. Obligația informării asupra ciclului de viață al aplicației. Când cumpărați o aplicație enterprise, aveți nevoie să o exploatați pentru un număr de ani suficient așa încât să vă recuperați investiția. Furizorul trebuie să vă anunțe ce planuri are cu aplicația și să-și asume obligația de a o păstra, actualiza și întreține pentru un număr rezonabil de ani.
  8. Bug-uri și calitatea aplicației. SLA-ul (Service Level Agreement) trebuie să conțină timpi de intervenție clari în funcție de severitatea defectelor și un mencanism agreat de măsurare a timpului.
  9. Responsabilitatea pentru funcționarea aplicației. Furnizorul trebuie să-și asume prin contract responsabilitatea pentru un grad înalt de disponibilitate a aplicației și responsabilitatea financiară daca vi se produc prejudicii din cauza nefuncționării aplicației din cauze imputabile producătorului.
  10. Securitatea datelor și responsabilitatea producătorului față de acestea. E o secțiune importantă. Datele voastre conțin date personale ale angajaților, clienților și furnizorilor. O parte dintre ele sunt confidențiale sub aspect comercial. Asigurați-vă că furnizorul are politicile de securitate adecvate și că veți fi în siguranță.

Acestea fiind spuse, dacă vă luați precauțiile de mai sus, ar trebui să fiți în siguranță și să vă bucurați de o relație fructuoasă cu furnizorul ales!

Experimentul Penitenciar Stanford

vineri

28

dec.

The Stanford Prison Experiment

În urmă cu câteva ore am terminat de vizionat filmul ”The Stanford Prison Experiment”.

Experimentul Penitenciar Stanford a avut loc în anul 1971, cand Dr. Phillip Zimbardo a selectat o echipa de voluntari, pe care i-a împărțit aleator în gardieni și prizonieri, într-o închisoare improvizată pe unul dintre holurile Universității, profitând că era perioadă de vacanță.

Experimentul își dorea să studieze abuzul de putere al persoanelor percepute ca având putere într-o relație studiin relația dintre gardieni și deținuți. Experimentul era proiectat să dureze 2 săptămâni, dar relațiile dintre prizonieri și gardieni s-au degradat atât de repede și abuzurile au atins cote atât de înalte încât Dr. Zimbardo a decis să-l oprească după numai șase zile.

Subiecții care jucau rolul de gardieni au ajuns să abuzeze de putere și să-și tortureze colegii prizonieri, până la un nivel la care Dr. Zimbardo s-a temut că efectele acestora vor fi permanente pentru victime.

Acest experiment, alături de cel condus de Stanley Milgram, despre care am scris in trecut aici,  demonstrează că oamenii pot face abuzuri îngrozitoare dacă sunt puși în situația de a avea prea multă putere și prea multă autoritate.

Dr. Phillip Zimbardo a scris o carte detaliindu-și teoria, ”The Lucifer Effect”. În 2018, francezul Thibault Le Texier a publicat cartea ”Histoire d’un mensonge” în care critică experimentul lui Zimbardo, argumentând că nu a fost un experiment, pentru că nu au existat rezultate ale acestuia, care să fie folosite. Dr. Zimbardo a răspuns pe site-ul său criticilor, admițând că a fost mai mult o demonstrație decât un experiment, dar apărând concluziile acestuia.

Nu aș vrea să critic cartea lui Le Texier, pentru că nu am citit-o. Aș vrea însă să depun mărturie pentru rezultatele obținute de Dr. Zimbardo.

Am făcut armata înainte de căderea comunismului, între septembrie 1987 și ianuarie 1988, înainte să intru la facultate, 1 an și 4 luni.

Obiceiul era ca militarii în termen mai vechi să devină îndrumătorii (șefii) celor mai noi. Trei luni făceau diferența între a fi biban (cel mai de jos statut, zero drepturi), om liber cu oarecari drepturi, inclusiv acela de a comanda bibani (3-6 luni), drept de stăpân (6-9 luni) și acela de stăpân absolut (mai mult de 9 luni, veteran).

Bibanii nu aveau nici un fel de drepturi. Erau slugile celor mai vechi (6 luni+): le făceau paturile, le cremuiau bocancii, le curățau armele și în general îndeplineau orice fel de porunci. Noaptea sufereau abuzuri în grup: curse cu valiza pe sub paturi, spălarea repetată a dormitoarelor, spălarea wc-urilor cu periuța de dinți (aia personală). Nu de puține ori erau abuzați fizic. Cât privește abuzurile psihice, erau neîncetate. Ofițerii, conducerea unităților și întreaga conducere a armatei române erau la curent cu abuzurile din unități, dar nu le păsa.

La vreo 6 luni de la începerea stagiului militar am avut ocazia să exercit aceeași putere discreționară a ”veteranului”. Aș minți să spun că nu am simțit nici o tentație de a o folosi. E o atracție morbidă, murdară și totuși atât de plăcută să ai putere asupra unei alte persoane. Cred că m-a apărat spiritul meu înclinat spre rebeliune, tentația continuă de a mă opune autorității ilegitime, dar aș minți să spun că nu am simțit, fie și pentru o clipă, atracția părții întunecate a Forței.

De ce vă spun asta în blogul meu despre vânzări, marketing și management? Pentru că și voi sunteți oameni și puteți cădea sub influența efectului Lucifer, cum îi spune Dr. Zimbardo. Pentru că unii dintre voi conduceți oameni, inițiați departamente și faceți reguli la voi în organizații. Nu dați nimănui putere fără control-majoritatea oamenilor vor abuza de ea! Nu vă puneți niciodată în situația să aveți prea multă putere și prea puțin control: s-ar putea să nu vă placă ceea ce veți afla despre voi!

Principiul progresului și viața internă a angajatului

miercuri

12

dec.

https://www.amazon.com/Progress-Principle-Ignite-Engagement-Creativity-ebook/dp/B0054KBLBI/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1544537091&sr=8-1&keywords=teresa+amabile

Când citești cărți de business de zeci de ani, așa cum fac eu, dorești să eviți cărțile care au prea puține de spus pe o anumită temă. E ca și cum ai citi povestea lui Robin Hood rescrisă de mai mulți autori. Devine plictisitor.

Nu e cazul cu volumul scris de Teresa Amabile și Steven Kramer. Cei doi cercetători abordează un subiect aflat în lumina vieții de zi cu zi, dar despre care se vorbește prea puțin: ce se întâmplă cu viața interioară, cu gândurile, cu temerile angajaților și cum influențează acestea performanța lor și a companiei.

Mulți manageri influenți au afirmat că presiunea este indispensabilă pentru a obține rezultate. Multe companii combină recompensele cu o doză solidă de presiune asupra angajaților: politica ”morcovul și bățul”. Observațiile celor doi cercetători spun însă altceva: politicile de motivare extrinsecă (recompense și penalizări) au un efect devastator asupra moralului angajaților și asupra creatitivății, implicării și productivității lor.

Motivația intrinsecă, conținutul muncii, valorile exprimate de companie, sentimentul că ai o contribuție la ceva important, sunt mai eficiente în a motiva oamenii.

În fapt, cea mai mare influență asupra motivației o are progresul. Oamenii se simt motivați și inspirați atunci când pot să identifice un progres către îndeplinirea obiectivelor. Drumul către mari victorii este presărat cu mici victorii.

Descoperirile lui Amabile și Kramer sunt mai importante și mai practice decât par la prima vedere. Pentru a avea succes, managerii trebuie să țină cont de următoarele:

  • Motivarea extrinsecă este bine să fie separată de sistemul de obiective. Practic, cele două sisteme trebuie separate și nu trebuie discutate în aceeași întâlnire.
  • Compania, departamentul, echipa, trebuie să își definească o misiune credibilă, în care toți să creadă și cu care să se identifice.
  • Obiectivele trebuie să fie proiectate în așa fel încât fiecare membru al echipei să identifice progresul, pentru că progresul motivează mai mult decât orice altceva.
  • Viața interioară a fiecărui membru al echipei contează, așa încât comportamentul managerului trebuie să aibă în vedere mesajele pe care le transmite echipei în termeni de valori și atitudini.

Principiul Progresului este o carte pe care fiecare manager ar trebui să o citească. Până la urmă, e nevoie de mai mult decât o voce puternică pentru a fi un bun manager.

Cele trei elemente definitorii pentru strategia unui produs software enterprise

luni

3

sept.

Strategia de produs a firmei de software, care vinde produse software, este constrânsă de trei elemente principale:

  1. Realitatea curentă a produsului.
  2. Viziunea asupra viitorului.
  3. Experiența de utilizare a produsului.

Viziunea asupra viitorului

Atunci când proiectezi un produs software, te bazezi pe o viziune asupra viitorului.

De exemplu, când SIVECO Romania a proiectat AEL, platoforma LMS destinată Ministerului Educației, a analizat situația existentă și a constatat că numeroase școli nu dispuneau de conexiune Internet. Apoi a făcut o previziune, anume că pe termen mediu majoritatea școlilor nu vor avea acces la Internet și a proiectat o soluție care să funcționeze distribuit, nu centralizat și care să poată fi actualizată în absența conexiunii Internet.

Când o companie decide să creeze o soluție enterprise de tip on-premise și nu SaaS, face previziunea că în viitor această variantă va fi preferată de un număr mai mare de clienți decât alternativa SaaS. Această decizie are la bază viziunea companiei asupra viitorului pe durata estimată de viață a soluției.

Realitatea produsului

Firmele care fac produse software au o viziune despre produs înainte de versiunea inițială, 1.0. Această viziune influențează viitorul produsului prin arhitectura inițială.

Orice produs evoluează sub acțiunea cererii clienților, a modificărilor legislative, evoluției tehnologiei, dar o face limitat de arhitectura si tehnologia decise atunci cand a fost proiectat. În timp, majoritatea produselor software ajung să arate ca un palton vechi, peticit, cu buzunare aplicate nefiresc, dar funcționale.

Deciziile luate în etapa de proiectare a produsului vor acționa ca și constrângeri în tot cliclul de viață al produsului.

Arhitectura inițială și toate modificările survenite ulterior reprezintă realitatea produslui.

Experiența de utilizare a produsului

Produsele software se vând pe bază de demo. Vânzarea și adopția unei soluții software depind foarte mult de experiența de utilizare a produsului.

Proiectarea produsului și evoluția sa ar trebui să fie centrate pe experiența de utilizare a produsului, în aceeași măsură cu beneficiile aduse de utilizarea acestuia.

Problemele apar pentru că viziunea asupra viitorului poate fi inexactă, iar constrângerile pe care le impune realitatea produsului pot intra în contradicție cu experiența de utilizare a produsului.

De exemplu, să zicem că firma a mizat pe o durată mai lungă decât ciclul de viață al produsului său pentru trecerea de la preferința pentru on-prem la SaaS și a mizat pe o arhitectură on premise. Cererile clienților (experiența de utilizare) sunt clare: doresc să opereze de acasă, de pe mobil, de pe tabletă etc.

Dată fiind arhitectura existentă a produsului, firma poate decide să creeze un modul care să extindă o parte dintre funcționalități pentru lucru pe tablete și afișare pe telefonul mobil. Este un caz în care trebuie să reconcilieze experiența de utilizare cu realitatea produsului, în condițiile unui viitor care adesea este diferit de viziunea inițială asupra viitorului. Nu vor fi toate funcționalitățile, nu va fi un acces direct la produs, ci doar funcționalități esențiale, cele mai importante pentru client.

Acum vine momentul în care așteptați soluția acestei probleme.

Ei bine, nu există o soluție minune, care să împace o dată pentru totdeauna toate cele trei laturi ale problemei.

Tot ce puteți face este să vă perfecționați în aplicarea unor petice tot mai elegante, pe o arhitectură proiectată de la început cât mai flexibil posibil, având în vedere mereu experiența de utilizare pentru că, nu-i așa, până la urmă clientul hotărăște cine trăiește și cine moare în piața produselor software.